top of page
Writer's picturetineretcatolictm

Pentru tine(ri)! Mesajul PS Iosif cu ocazia Postului Mare 2021.




Cândva, undeva în Asia, cineva urca munți înalți, însoțit de un purtător de bagaje. La un moment dat, însoțitorul se oprește, iar celălalt îl întreabă: Ești obosit? – Nu, dar m-am oprit ca să ne ajungă din urmă și sufletul nostru.


Am văzut că atunci când sosim în ultimul moment la evenimente deosebite, cum este Sfânta Liturghie, nu reușim să fim concentrați, reculeși. E nevoie de un timp, până când „ne ajunge din urmă și sufletul”.


Tot așa, înainte de marile sărbători avem o perioadă de pregătire, pentru ca sufletul nostru să poată primi harurile pregătite de bunul Dumnezeu.


Cele trei zile de Paști, moartea și învierea lui Isus, sunt evenimentele cele mai importante, ce stau la baza vieții creștine. Se cuvine să ne pregătim timp de 40 zile, așa cum s-a pregătit Isus în pustiu pentru lucrarea Sa publică. Această perioadă e Postul Mare. Ca să fim la unison cu Isus, căutăm să trăim mai intens tot ceea ce ne-a învățat. El ne-a lăsat porunca iubirii față de Dumnezeu și față de semeni. Iubirea față de Dumnezeu o exersăm meditând stațiunile suferințelor lui Isus (Calea Crucii), făcând zile de reculegere, o spovadă bine pregătită... Din iubire față de aproapele trăim o viață mai modestă, în comportament, la cumpărături, la mâncare, fiind mai atenți la semenii noștri, folosind bunurile într-o măsură mai mare spre binele lor.


Pentru a ne conforma viața tot mai mult gândirii lui Dumnezeu este bine să medităm: cum o vom vedea din momentul morții. Conștientizarea plecării noastre definitive și perspectiva vieții veșnice ne poate ajuta în stabilirea scării valorilor. În acest sens, la începutul postului sfințim cenușa, preotul ne-o pune pe cap spunând: „Amintește-ți că din pământ ai fost luat și în pământ te vei întoarce”, sau „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie”.


337 views

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page